Despre noi

AFC Odorheiu Secuiesc

Echipa Asociația Fotbal Club Odorheiu Secuiesc a fost înființat în 12 decembrie 2006 la inițiativa unor antrenori și sprijinitori, cu scopul de a încerca să asigure continuitatea vieții fotbalistice în Odorheiu Secuiesc, să educăm copiii la un nivel mai înalt.

Scopul nostru

Scopul nostru principal este să educăm copii și tineri la fotbal. În diferite grupuri de vârstă avem multe fotbaliști din mediul rural (Bisericani, Bulgăreni, Lupeni, Zetea, Dealu, Lutița, Porumbeni). Avem tineri și din orașele din apropiere (Cristuru Secuiesc, Vlăhița). În prezent avem zece echipe de grupă de vârstă:

Turnee

Grupurile noastre mai în vârstă joacă în campionatele naționale, cei mici sunt înscriși în campionatele județene și în diferite turnee naționale și internaționale. Echipele AFC Odorheiu Secuiesc au rezultate foarte bune la diferitele campionate și întreceri. Din iunie 2007 pentru grupelor cei mici organizăm Cupa Odorheiu Secuiesc, care anul acesta a ajuns la al 11-lea ediție.

Echipa mare

Echipa de adulți al AFC Odorheiu Secuiesc a câștigat Campionatul Județean Harghita în ediția 2014–15, și a promovat în Liga a 3-a. În ediția 2015–16 am terminat pe locul al 12-lea, anul acesta ne-am clasat pe locul al 11-lea a seriei I-a. Planul nostru este, să oferim tinerilor talentați posibilitatea de a juca la nivele mai înalte, să se dezvolte, și au posibilitatea de a juca chiar în străinătate.

Membri fondatori:

Albert Csaba, Balázs Lajos, Berkeczi Attila, Dénes Csaba, Jankó Domokos

[/one_third]

Antrenori:

Szin Ferenc, Dusinszki Zoltán, Botorok János, Kis Lajos, Albert István, Szécsi Barna, Sebestyén Attila

Antrenor cu portari:

Tamás Géza

Suporterilor